Свято-Покровський Голосіївський монастир

SIHĂSTRIA GOLOSEEVO – REȘEDINȚA MITROPOLIȚILOR KIEVULUI

       
        Întemeietorul Sihăstriei Goloseevo a fost un mare om, preaslăvit de Sfânta Biserică în rândul Sfinților – Sfântul Ierarh Petru Movilă (1596-1647), Mitropolitul Kievului și Galiciei, proeminentă personalitate politică și culturală, luptător neobosit pentru Ortodoxie într-o perioadă istorică complicată din Ucraina din prima jumătate a secolului al XVII-lea.
       
        În 1631 el a construit pe moșia sa din Goloseevo o biserică în cinstea Sfântului Marelui Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, Ocrotitorul Ceresc al neamului său – Movilenii. Sfântul Ierarh Petru a donat acestei biserici relicva sa de familie – „o părticică însemnată” din moaștele Sf. Marelui Mucenic Ioan și o cruce-raclă. În apropiere de biserică a fost plantată o grădină și sădită o livadă potrivit planului Catedralei Adormirii Maicii Domnului din Lavra Kievo-Pecerska, iar întreg teritoriul a fost împrejmuit cu gard. Astfel a apărut un nou schit – Sihăstria Goloseevo.
       
        Din 1632 Sfântul Ierarh Petru Movilă – devine mitropolitul Kievului și Galiciei. În același an el a obținut de la regele polonez recunoașterea existenței independente de uniați a Bisericii Ortodoxe cu centrul în orașul Kiev și retrocedarea mai multor biserici și mănăstiri. A avut un rol însemnat în fondarea Academiei Movilene de la Kiev, cea mai mare instituție de învățământ din Ucraina în sec XVII. Sfântul Ierarh Petru a participat la elaborarea tratatelor polemice în apărarea Ortodoxiei, a fost autor de predici, aghiograf, a acordat o mare atenție dezvoltării tipăririi cărților. A tipărit multe cărți de cult corectate, lucrările și cercetările proprii, opere și tratate bisericești traduse de el însuși. La inițiativa mitropolitului Petru au fost dezgropate și curățite de dărâmături ruinele bisericii Deseatinna din Kiev, vechile biserici și mănăstiri care au fost pustiite în perioada stăpânirii uniate au fost restaurate, inclusiv Catedrala Sfintei Sofii, biserica Spas na Berestove, mănăstirea Vâdubețk și altele.
       
        În 1996 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Ucraina l-a canonizat pe mitropolitul Kievului Petru Movilă în rândul Sfinților.
       
        Prima perioadă de înflorire a Sihăstriei Goloseevo revine anilor 1837-1857, atunci când mitropolit al Kievului a fost Sfântul Ierarh Filaret (Amfiteatrov, † 1857). Mitropolitul Filaret a fost în același timp și arhiereu remarcabil și teolog, și ascet, primind în taină marea schimă. Fiind episcop de Kaluga, a întemeiat în Sihăstria Optina un schit în cinstea Sf. Ioan Botezătorul, rânduind acolo spre viețuire și nevoință pustnicească părinți bătrâni și înduhovniciți. Devenind Întâi-stătător al catedrei mitropolitane din Kiev, el a renăscut în Sihăstria Goloseevo viața pustnicească (viețuirea de schit sau schitiană) și a reconstruit, practic din nou, sfânta mănăstire. În zilele Sfântului Ierarh Filaret au fost construite: casa mitropolitană cu o biserica de casă în cinstea Cuviosului Ioan Mult-pătimitorul de la Kievo-Pecerska; biserica Acoperământului Maicii Domnului cu două altare laterale în cinstea Sfântului Marelui Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava și în cinstea Sfinților Trei Ierarhi – Vasile cel mare, Grigorie și Ioan Gură de Aur; blocul de chilii pentru frați, încăperi auxiliare și zidul mănăstirii. Biserica Sfântului Marelui Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava a fost redenumită și sfințită în cinstea Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, numită „Izvor de Viață Purtător” sau „Izvorul Tămăduirii” („Живоносный Источник” – rus.), iar însăși mănăstirea a fost numită – Sihăstria Acoperământul Maicii Domnului – după hramul principalei biserici a mănăstirii.

Sub Acoperământul Maicii Domnului Sfântul Ierarh Filaret și părintele său duhovnicesc, ieroschimonahul Partenie (Krasnopevțev, † 1855) au viețuit în Sihăstria Goloseevo 17 ani. Ei veneau aici la începutul primăverii și se întorceau în Lavră toamna târziu. Ambii în timpul vieții lor erau cinstiți ca duhovnici iscusiți.

Pravila de rugăciune de mai multe ore a mitropolitului Filaret nu era pentru fiecare nevoitor și de aceea el o săvârșea în mare umilință și cu lacrimi. La masă nu se așeza până când nu-l miluia pe ultimul sărman și trapeza (masa) lui era cu mult mai săracă decât cea a fraților. Îi primea pe toți cu mare dragoste, îndeosebi iubea monahii, studenții Seminarului și Academiei Teologice, dar cel mai mult iubea retragerea în singurătate pentru rugăciune. Sfântul Ierarh Filaret iubea să se roage îndelung mai ales în pădurea de la Goloseevo. El a găsit un loc în pădure de unde se vedea bine orașul Kiev și Lavra Kievo-Pecerska. Nevăzut de nimeni, Sfântul Ierarh Filaret se ruga pentru mântuirea celor ce viețuiesc în oraș și în mănăstire și-i binecuvânta de mai multe ori.

De la mijlocul secolului al XIX-lea Sihăstria Goloseevo a devenit reședința mitropoliților Kievului.

Sihăstria Goloseevo a fost slăvită prin nevoințele multor Sfinți, dar un loc aparte printre ei îl ocupă Cuvioșii Partenie din Kiev și Alexei de la Goloseevo.
       
        Cuviosul Partenie din Kiev (în lume – Petru Ioan Krasnopevțev) s-a născut la 24 august 1790 într-o familie săracă din satul Simonov, gubernia de Tula. Neabsolvind cursul Seminarului Teologic, Petru a plecat în Lavra Kievo-Pecerska. Aici a fost rânduit la ascultare în prescurărie. Mai apoi a fost numit responsabil de prescurărie și a îndeplinit această ascultare timp de 12 ani. Urmând exemplul Cuviosului Nicodim Prescurarul (nevoitorul care cocea prescuri), Cuviosul Partenie a învățat Psaltirea pe de rost și până la sfârșitul vieții a săvârșit în fiecare zi citirea ei numai pe de rost.
       
        În 1824 a fost tuns în monahism cu numele Pafnutie și hirotonit ierodiacon, iar peste  6 ani – ieromonah. În 1834 ieromonahul Pafnutie a fost desemnat duhovnicul Lavrei Kievo-Pecerska.

În 1838 Sfântul Ierarh Filaret (Amfiteatrov) la tuns în schima mare cu numele Partenie – în cinstea Cuviosului Partenie de la Lampsaka. După primirea marelui și îngerescului chip, Cuviosul Partenie s-a zăvorât în chilie, închizând singura ei fereastră cu o icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. El avea o evlavie și o dragoste deosebit de umilitoare față de Maica Domnului și nu numai o dată s-a învrednicit de vedenia Ei, dar și de alte arătări harice.

Cuviosul Partenie săvârșea zilnic Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie: toamna și iarna în Lavra Kievo-Pecerska, iar primăvara și vara – în Sihăstria Goloseevo, unde timp de 17 ani s-a nevoit împreună cu mitropolitul Filaret în lunile de primăvară și de vară. Cuviosul Partenie iubea foarte mult mănăstirea Goloseevo. El spunea despre ea: „Aici este purtat duhul părinților noștri de la Pecerska. Și dacă există pe pământ mângâiere și bucurie, atunci ele sunt în liniștea (isihia) pustiei. Oamenii ne îndepărtează de Dumnezeu, iar pustia ne apropie de El”.

În 1855, în ziua praznicului Bunei Vestiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Cuviosul Părinte Partenie a trecut la Domnul. El  a fost înmormântat în Sihăstria Goloseevo, în biserica în cinstea Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, numită „Izvor de Viață Purtător” sau „Izvorul Tămăduirii” („Живоносный Источник” – rus.). În 1930 biserica a fost aruncată în aer și mormântul Cuviosului a fost distrus.

În 1993 ieroschimonahul Partenie a fost preaslăvit în rândul Sfinților cinstiți local de către Biserica Ortodoxă din Ucraina.

Cuviosul Alexei de la Goloseevo (în lume – Vladimir Ioan Șepelev) s-a născut la 14 aprilie 1840 în prima zi de Paști într-o familie numeroasă de nobili. Băiatul s-a născut mut. Mama sa simțea cu inima în muțenia fiului se ascunde lucrarea tainică a Proniei lui Dumnezeu.

Familia Șepelev era în legătură strânsă cu Sfântul Ierarh Filaret (Amfiteatrov). În ziua de Paști a anului 1853 el a binecuvântat-o pe mama să vină împreună cu fiul Vladimir la slujba de seară în biserica sa de casă. La a treia salutare a mitropolitului „Hristos a înviat!”, copilul a răspuns: „Adevărat a înviat!”.

După vindecare băiatul a fost dat pentru educare și instruire în Lavra Kievo-Pecerska. Către acel timp el a rămas orfan de ambii părinți. Toată grija legată de educația lui mitropolitul Filaret a luat-o asupra sa. Datorită acestui fapt, tânărul ascultător a primit o aleasă educație duhovnicească și laică, dar mai presus de toate el a învățat de la binefăcătorul său mila și compasiunea. Duhovnicul mitropolitului – Cuviosul Partenie din Kiev – l-a învățat pe tânărul Vladimir a se ruga lui Dumnezeu și l-a obișnuit cu neagonisirea.

În 1872 Vladimir a fost tuns în monahism cu numele Alexei – în cinstea Sfântului Alexei, omul lui Dumnezeu. Devenind ieromonah, i-a fost încredințată o nouă ascultare – de a fi duhovnic.

Ieromonahul Alexei a viețuit în Lavra Kievo-Pecerska mai bine de 38 de ani, dar a fost nevoit s-o părăsească. Părintele Alexei a fost transferat mai întâi în Sihăstria Schimbarea la Față a Mântuitorului, apoi în Sihăstria Goloseevo.

În mănăstirea Goloseevo Cuviosul Alexei s-a nevoit mai bine de 20 de ani, fiind duhovnicul și veșmântarul mănăstirii practic până în ultima zi. În această Sihăstrie Cuviosul Alexei a cunoscut apogeul chemării și ascultării sale de a fi duhovnicul fraților și a multor mireni. După ce se mărturiseau la el, oamenii se renășteau, deveneau bucuroși pașnici, găseau și vedeau sens în viață. Printre fiii duhovnicești ai Cuviosului Părinte Alexei de la Goloseevo au fost mitropoliți ai Kievului și stareți ai mănăstirilor, monahi și mireni, nobili și intelectuali, studenți și țărani – și pentru toți părintele Alexei a fost tată și mângâietor.

Cu o zi înainte de moartea sa, părintele a împărțit tot ce mai avea fiilor săi duhovnicești. În seara zilei de 11 / 24 martie 1917 în pace a trecut la Domnul. Părintele Alexei a fost înmormântat lângă peretele de la răsărit a bisericii în cinstea Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, numită „Izvor de Viață Purtător” sau „Izvorul Tămăduirii” („Живоносный Источник” – rus.).

Mormântul său a devenit imediat cinstit și venerat în popor. Și în timpul revoluției, și în anii războiului, și în perioada prigoanei asupra Bisericii Ortodoxe și asupra credincioșilor, aici întotdeauna a luminat candela și au ars lumânări, și întotdeauna erau și veneau oameni.

Cuviosul Alexei de la Goloseevo a fost canonizat în rândul Sfinților în 1993.